În perioada aprilie 2015 – decembrie 2015, Asociația Valori Dobrogene a implementat în calitate de LIDER, proiectul cu titlul STRATEGIA OCUPĂRII.
Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 și a contribuit la consolidarea abilităților de căutare, identificare și angajare pe un post de muncă compatibil cu interesele și profilul personal, pentru un număr de minim 181 persoane din categorii precum: șomeri, șomeri de lungă durată, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, din zone foste industrializate și zone limitrofe acestora, prin derularea unor măsuri active integrate, specifice ocupării.
Şi, pentru ca lucrurile să fie bine făcute şi durabile, membrii grupului țintă au beneficiat iniţial de informare şi consiliere profesională, de consultanţă în afaceri (în domeniul – juridic, financiar, management, resurse umane, IT, marketing), apoi de cursuri de formare profesională (ocupaţia coafor stilist, croitor, stilist-protezist, manichiurist-pedichiurist, machior), iar spre final au avut şansa să participe la concursul „De la vorbe la fapte” în urma căruia cele mai bune 30 propuneri au avut alocate câte un premiu de 4500 euro pentru a începe un business propriu.
Mulțumim participanților și afaceri durabile câștigătorilor.