…Peste ani

Privesc pe geam in fiecare zi la ora 15, cu aproximatie zic … si nu incetez sa ma minunez pentru ca zilnic am acelasi tablou: zeci de masini parcate haotic si zeci de parinti care se imbulzesc sa-si ia odraslele de la scoala.

Privesc si, iar privesc si, iar privesc, cum ar zice un „contemporan in viata” si ma gandesc cate scene educative razbat din toata agitatia asta si cum se sedimenteaza ele in neuronii neprihaniti ai progeniturilor noastre.

Asadar sa incercam sa desprindem principiile educative:

  • Parcheaza oriunde gasesti loc liber, nu conteaza daca blochezi pe cineva, daca semnul de circulatie nu-ti da voie, important e ca tu ti-ai atins scopul, deci vei avea o sansa in plus sa te formezi in spiritul „politicianului” centrat pe interesul personal si nu al multimii,
  • Traverseaza strada lent, fara sa te asiguri daca se poate, in grupuri compacte implicate eventual in dezbateri ferme, prin locuri marcate sau nu, inca o sansa in plus sa te dezvolti spre „eu pot orice indiferent de context”,
  • Arunca ce vrei tu pe jos, nu conteaza ca e o hartie, un muc de tigara, o sticla de apa, important e ca tu, pentru ca urmeaza sa te urci intr-un mic vehicul de fite, ai „valoare” deci ai voie.

Ma gandesc la vremea noastra,  zisa ceausista, a carei nefiinta punctez clar – NU O REGRET , si-mi aduc aminte ca nu vedeai picior de parinte la scoala inafara zilelor de sedinta. Veneam si plecam singuri, impreuna cu cate unul, doi, trei colegi, cu care mai aveai timp de o poveste. Te  desprindeai treptat pe drum si in final ajungeai acasa singur, indiferent daca era ora 7 seara si era si intuneric sau era ora 12 ziua.

Si recunosc ca in serile de iarna, imi era o frica cumplita, mai ales ca trebuia sa cobor o rapa intunecoasa. De regula o parcurgeam in fuga si nu ma opream pana nu ajungeam pe strada cu case. Daca aveam noroc mergeam spre casa cu doi colegi si-i puneam sa stea in poarta pana ajungeam si eu acasa.

Timpul a trecut si acum realizez ca toate acele experiente au contribuit la structurarea caracterului pe care il am azi, caracter care dincolo de congruenta sau incongruenta cu societatea de azi, mie imi ofera echilibru si adaptabilitate si nu ma pot opri sa nu ma intreb cum vor fi acesti copii peste doar 10 ani….la adolescenta, daca in continuare vor fi cocolositi de parinti la orice miscare.