Subiectul şpăgii în sistemul nostru de învăţământ a avut ocazia de a exploda graţie Internetului (iar eu mă bucur recunosc) şi brusc autorităţile au avut o revelaţie şi au început să vadă o realitate care există în şcoli de când eram eu fată mare. Ipocrizia noastră a tuturor mă minunează, de parcă eram legaţi la ochi cu toţii: părinţi, autorităţi, presă şi comunitate şi, brusc, ni s-a îndepărtat un văl de pe frunte.
Cu toţii ştim că această practică de „a cere fondul clasei” şi de „mulţumi” cadrelor didactice este veche, deşi eu nu am înţeles niciodată de ce trebuie să plăteşti fondul clasei şi să mulţumeşti cadrelor didactice cu cadouri constând în obiecte din aur, veselă de porţelan (sau cine ştie ce aberaţie mai trece prin gândul vreunui părinte linguşitor), de parcă mie îmi oferă cineva cadouri pentru simplu fapt că-mi exercit atribuţiile şi responsabilităţile funcţiei.
Cu toţii ştim că nu-i putem băga pe toţi profesorii în aceeaşi oală, pentru că mulţi sunt cu mult bun simţ şi nu vor nimic, nici măcar salarii decente, ci dimpotrivă oferă calitatea, atenţia şi educaţia adevărată de care au nevoie copii noştri pentru simplu fapt că ei şi-au ales profesia din vocaţie. Din păcate aceştia sunt din ce în ce mai puţini de găsit în zilele noastre şi-i vom exclude din start din această scurtă evaluare rugându-i să fie înţelegători.
Cu toţii ştim că ŞI noi părinţii suntem parte a acestui mecanism murdar şi recunosc că de câteva ori din lipsă de timp nu m-am deplasat la şcoală să cer drepturile copilului meu ci m-am limitat la o discuţie cu el pentru a identifica greşelile părţilor. Acum copilul meu, în ultimul an de liceu, îmi spune că şcoala românească este o mare prostie, cu profesori frustraţi şi nervoşi care îşi descarcă neputinţa, necunoaşterea şi neimplicarea în capul lor, cu echipamente ţinute încuiate în spatele unor laboratoare cu nume pompoase pentru „a nu fi stricate” de elevi, cu un program tâmpit care începe la 7 dimineaţa aşa că jumătate de clasă lipseşte iar cealaltă doarme, cu o programa stufoasă în care eşti obligat, ca la grădiniţă, să faci tot felul de lucruri stupide …cum ar de exemplu să memorezi sau să analizezi poezii abstracte care nu-ţi plac pur şi simplu.
Şi cum oare să gândească altfel atunci când el a văzut şi vede când este nedreptăţit şi, deşi l-am învăţat să ceară politicos argumente, nu primeşte decât un „pumn în gură”, veşnica placă ceauşistă „tu să taci că eşti elev şi eu profesor”. Apoi vrem să avem adulţi înţelepţi capabili să-şi gestioneze în mod eficient problemele, să vorbească frumos şi să facă lucruri măreţe?……… ha ha ha. Nici până în prezent după atâţia ani de educaţie unii profesori NU AU ÎNVĂŢAT că Respectul se câştigă, nu se cumpără, respectul se oferă indiferent de vârstă şi nu constă categoric în a închide gura elevilor sau a tranşa situaţiile după şpaga primită de zile aniversare.
De ce ne mai mirăm…Cadrele didactice aşteaptă bani… marea lor justificare a neimplicării, elevii aşteaptă atenţie şi deschidere… neputincioşi în combaterea faptelor unor adulţi cu roluri prescrise, părinţii aşteaptă schimbarea motivând că n-au timp, guvernanţii profită şi se fac că nimic rău nu se întâmplă … MOTIV pentru care eu cred că ne merităm soarta cu vârf şi îndesat.
Aşadar să nu mai fim ipocriţi şi dacă într-adevăr ne pasă fiecare să adopte şi să ia atitudinea corespunzătoare în rolul şi locul lui de responsabilitate, ca părinţi, profesori, autorităţi şi să nu ne mai plângem de milă pentru că ne merităm soarta….. iar peste ani când vom fi înconjuraţi de mase de depresivi şi nevrotici să ne amintim că odată, în trecut, pentru unii dintre noi EDUCAŢIA era lipsită de importanţă.