Nu stiu ce-mi veni sa scriu despre prezentul subiect. Poate pentru ca este din abundenta, si inconstient ma gandesc ca este singurul mod in care pot sa o diger.
Sincer, apreciez ca avem multe feluri de Prostie, si in functie de cine o manifesta, sau altfel spus raportat la ce ingrediente personale se adauga in ecuatie rezultatul este extrem de variat si uneori devine de-a dreptul comic.
Deunazi o cunostinta de-a mea s-a gandit sa-mi imparteaseasca din calitatile sale de om inteligent, vrednic si corect. Pe moment m-a blocat, recunosc. M-am gandit ca are o amnezie si nu stie ca ne cunoastem, ca am avut ocazia sa ne sfadim la un pahar de beuturica de butuc, ca l-am vazut vorbind si ca nu l-am simtit prea mult gandind. Il priveam si in mod sigur considera ca ma uit la el ca vitelul la poarta noua, dar nu-mi puteam ascunde mirarea si intrebarea… Unde ai fost maica pana acu cateva zile si cum de s-a trezit desteptaciunea in tine brusc? ca tare as vrea sa mi se intample si mie, poate asa reusesc sa ma lipesc de vreun stalp al societatii si sa vand castraveti gradinarului in plina luna mai fara efort si transpiratie. Nu i-am spus nimic si totul a ramas in gand, pentru ca-mi pierdusem cuvintele in fata inocentei sale de baiat mare si Inteligent.
Acu e tardiv. Nu mai pot sa-l abordez pentru ca ma evita. Priveste doar in sus, iar eu nu sunt nici stea, nici vreo comeata picata din cer, ci un om simplu imunizat in gunoi si amuzat deocamdata de atata prostie.
Dar cum spunea Bonaparte „Prostul are un mare avantaj fata de omul destept: este multumit intotdeauna de el insusi.”