„Nu merge pe unde te duce drumul, mergi pe unde nu exista drum și lasă o urmă!”

La început a fost un gând, răzleț ca o picătură de ploaie rătăcită după furtună. Apoi s-a născut ideea de a crea miracole într-o lume năucită de informații și evenimente, speriată de schimbare și blazată în concepții rigide. Ideea a căpătat un nume și luat viață. Acum e mică, dar pentru că o vom hrăni doar cu Valoare într-o zi va deveni neprețuită și speram molipsitoare.

POVESTEA ASOCIAȚIEI

Asociația Valori Dobrogene este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 2011 la inițiativa membrilor fondatori, din dorința de face activități cu impact pozitiv pentru oameni și comunități.

S-a pornit la drum cu zero fonduri și resurse, dar cu multe idei, energie pozitivă și o maximă încredere.

Am mers încet dar cu perseverență, căutând susținere pentru inițiativele propuse.

Ne-am păstrat energia, ideile și ne străduim să depășim provocările întâlnite pe drum.

OAMENII ORGANIZAȚIEI

PARTENERIATE

Din anul 2012, Asociatia Valori Dobrogene este membru în Comisia județeană în domeniul egalității de șanse (COJES Tulcea).

Conform Art.3 din H.G.R. 1054/2005 COJES îndeplinește în principal următoarele atribuții:

  • promovarea abordării integrate a principiului egalității de șanse între femei și bărbați în scopul eliminării inegalităților de gen și a discriminărilor pe criteriul de sex;
  • includerea principiului egalității de șanse între femei și bărbați în elaborarea și în aplicarea politicilor sectoriale prin intermediul instituțiilor reprezentate în COJES;
  • evaluarea stadiului aplicării și respectării legislației în domeniu, la nivel local;
  • elaborarea de recomandări pentru autoritățile administrației publice locale în vederea aplicării politicilor și programelor specifice de promovare a principiului egalității de șanse între femei și bărbați;
  • promovarea schimbului de experiență și de informații privind acțiunile desfășurate în domeniu;
0
Studenți
0
Cursuri
0
Profesori
0
Locații

Alătură-te celor 1000 de participanți și bucură-te de proiectele asociației noastre

Fii o bucățică din Asociația Valori Dobrogene pentru a-ți construi un viitor mai bun.